Coș: 0.00
0

Operele lui Spiru Haret. Volumul VIII. Polemice şi politice 1905–1907

Autor: Spiru C. Haret

ISBN: 978-973-711-206-4/978-973-711-215-6

An apariție: 2010

Nr. pagini: 304

Format: 17 x 24 cm, paperback cu clape

PREȚ: 30,89 Lei

Limbă: Română

Colecție: În afara colecțiilor


Cele 11 volume din Operele lui Spiru C. Haret, publicate sub îngrijirea profesorului Constantin Schifirneţ, reprezintă un demers editorial de restaurare a memoriei culturale, sociale, educaţionale. Spiru Haret este unul dintre fondatorii învăţământului românesc modern.„Marele savant şi om de stat a lăsat o valoroasă opera teoretică şi a reformat mediul...

Cele 11 volume din Operele lui Spiru C. Haret, publicate sub îngrijirea profesorului Constantin Schifirneţ, reprezintă un demers editorial de restaurare a memoriei culturale, sociale, educaţionale. Spiru Haret este unul dintre fondatorii învăţământului românesc modern.

„Marele savant şi om de stat a lăsat o valoroasă opera teoretică şi a reformat mediul românesc, el însuşi reprezentând un model de comportament şi gândire modernă într-o societate înscrisă pe calea recuperării unor decalaje şi a unui timp istoric pentru a fi sincronizată la spiritul veacului, aşa cum o îndreptăţesc toate potenţele ei istorice, spirituale, economice şi culturale. Viziunea sa este de o actualitate incontestabilă în orice societate în tranziţie.“ – Constantin SCHIFIRNEŢ

„Ştiu bine că sarcina de ministru este grea şi plină de răspundere. Ministrul trebuie să fie executorul, păzitorul, servitorul legii şi niciunul din paşii săi nu trebuie să iasă din calea dreptăţii şi a legalităţii. Silinţele sale trebuie să fie îndreptate numai spre îmbunătăţirea a ceea ce este, spre încurajarea binelui, spre înfrânarea şi pedepsirea răului. Dar influenţele contrare sunt aşa de multe şi de puternice, situaţia lui de om politic într-un regim constituţional îl obligă să ţină seamă de atâtea consideraţii care altfel ar trebui aruncate la o parte, încât nu se cuvine să se arunce piatra unui ministru pentru orice greşeală izolată. Scăpările din vedere, uitările, socotelile greşite sunt explicabile, când se ştie că sunt atât de mulţi cei care apără cauzele rele şi atât de puţini cei care se interesează de cele bune.
Dar energia şi corectitudinea ministrului trebuie să reziste influenţelor rele şi să facă ca asemenea cazuri nenorocite să rămână numai ca excepţie. Cu cât excepţiile acestea vor fi mai dese, cu atât va fi mai rău; şi, dacă ele devin regulă, ministrul care le comite nu mai corespunde chemării sale.“ – Spiru C. HARET
 

 

 

De acelaşi autor:

Recomandări: