Coș: 0.00
0

Comunicarea guvernamentală din România prin intermediul reţelelor sociale

Autor: Florin Zeru

ISBN: 978-973-711-636-9

An apariție: 2022

Nr. pagini: 214

Format: 15,5 x 23,5 cm

PREȚ: 54,29 Lei

Domeniu: Comunicare


Reţelele sociale au capacitatea de a crea punţi între autorităţi şi cetăţeni, de a genera încredere între cele două părţi şi de a contribui la dezvoltarea şi consolidarea democraţiei. Astfel, datorită schimbărilor tehnologice, şi anume trecerea de la comunicarea unidirecţională, de tip Web 1.0, la comunicarea bidirecţională, de tip Web 2.0, relaţia...

Reţelele sociale au capacitatea de a crea punţi între autorităţi şi cetăţeni, de a genera încredere între cele două părţi şi de a contribui la dezvoltarea şi consolidarea democraţiei. Astfel, datorită schimbărilor tehnologice, şi anume trecerea de la comunicarea unidirecţională, de tip Web 1.0, la comunicarea bidirecţională, de tip Web 2.0, relaţia dintre cetăţeni şi autorităţi se transformă. Cetăţenii au posibilitatea de a se implica, prin intermediul reţelelor sociale, chiar şi în procesul decizional, iar toată această evoluţie tehnologică generează aşteptări mai ridicate din partea acestora. Cartea de faţă surprinde o imagine detaliată privind modul în care cinci instituţii publice din România comunică prin intermediul Facebook şi oferă recomandări şi soluţii pentru profesionalizarea comunicării. Ea îşi poate găsi utilitatea la nivelul instituţiilor publice pentru că oferă o serie de recomandări în ceea ce priveşte îmbunătăţirea comunicării prin intermediul reţelelor sociale, însă poate fi utilizată, la fel de bine, în procesul de predare academic. 

FLORIN ZERU este cadru didactic asociat în cadrul Facultății de Comunicare și Relații Publice și doctor în comunicare cu teza „Comunicarea guvernamentală din România prin intermediul rețelelor sociale – provocări, beneficii, recomandări”. De asemenea, este expert în comunicarea instituțională ca urmare a activității desfășurate în cadrul Ministerului Muncii, Ministerului pentru Relația cu Parlamentul și Guvernul României. Mai mult, acesta dispune de o vastă experiență în comunicarea politică, fiind implicat în campaniile electorale din ultimii 13 ani. Nu în ultimul rând, a fost expert evaluator al unităţilor de învăţământ superior și a ocupat diferite poziții de expert în cadrul mai multor proiecte cu fonduri europene. 

„Cartea lui Florin Zeru surprinde foarte bine transformările prin care au trecut atât instituţiile publice, cât şi cetăţenii, pentru adaptarea comunicării publice la noile realităţi ale tehnologiei informaţionale. Este o oglindă care arată cu obiectivitate atât realizările, cât şi neîmplinirile şi, mai mult decât atât, propune şi posibile soluţii pentru ca relaţia de comunicare dintre instituţiile publice şi cetăţeni să se apropie cât mai mult de standardele de transparenţă şi eficienţă pe care cu toţii le dorim.” – General de brigadă CONSTANTIN SPÎNU, Şeful Direcţiei informare şi relaţii publice a MApN

Recomandări: