Coș: 0.00
0

Problemele publice. O perspectivă comunicaţională

Autor: Mălina Ciocea

ISBN: 978-973-711-634-5

An apariție: 2022

Nr. pagini: 176

Format: 15,5 x 23,5

Limbă: română

Domeniu: Comunicare


Formate disponibile

Cartea Problemele publice. O perspectivă comunicaţională explorează istoria unui concept, problema publică, în diverse tradiţii analitice. Miza secundară a lucrării este de a propune o mutaţie în teoretizarea problemelor publice: de la perspectiva constructivistă clasică la o perspectivă constructivistă comunicaţională, în logica paradigmei mediatizării. Acest tip de analiză se concentrează pe acţiunea comunicaţională din arenele publice, ilustrativă pentru problematizări, pentru relaţiile de putere care se constituie între actori, precum şi pentru practicile culturale instituţionalizate. 

MĂLINA CIOCEA este conferenţiar doctor la Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice – Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, Bucureşti, şi cercetător în cadrul laboratorului Comunicare, Discurs, Probleme Publice (CODIPO) al Centrului de Cercetare în Comunicare, SNSPA, Bucureşti. Interesele de cercetare gravitează în jurul unor teme de tipul: memoria colectivă ca problemă publică, construcţia identităţii diasporice, reconstrucţia valorilor comunitare sub presiunea culturii de consum. Proiectele recente de cercetare urmăresc formarea memoriei comunismului la tinerele generaţii, rolul dezbaterilor media, dar şi al culturii de consum în configurarea memoriei comunismului, discursul despre diaspora în sfera publică românească. 

„În acest volum, Mălina Ciocea ne propune o analiză sistematică a unei categorii analitice esenţiale pentru cine doreşte să înţeleagă acţiunile colective, practicile de mobilizare socială şi mecanismele de formare a unor soluţii decizionale: problema publică. Autoarea discută re­levanţa acestui concept pentru ştiinţele sociale într­-o perspectivă interdisciplinară (sociologie, teorie socială, ştiinţele comunicării), pornind de la paradigme fondatoare (interacţionism simbolic, constructivism, sociologie prag­matică), dar şi de la o literatură recentă care abordează problemele publice în relaţie cu transformările comunicării mediate în cultura digitală. A reflecta asupra istoriei unui concept şi a delimita, în acelaşi timp, noi posibile piste teoretice, este un demers temerar pe care Mălina Ciocea îl realizează într­un mod asumat, riguros, cu autenticitatea cercetătorului care aprofundează în timp teme şi interogaţii în domeniu.“ – prof. univ. CAMELIA BECIU 

Recomandări:

Închide preview