În contextul globalizării, studiile dedicate comunicării interculturale au dobândit o relevanţă teoretică indiscutabilă şi o însemnătate aplicativă tot mai evidentă. Ele abordează într-o manieră interdisciplinară un orizont problematic nou, cu implicaţii multiple. Asistăm la interacţiuni complexe, fără precedent ca amploare, între indivizi, grupuri şi societăţi, fenomen care produce schimbări profunde în structura identitară a culturilor. Actorii care se întâlnesc tot mai frecvent în spaţiul interculturalităţii poartă cu ei echipamente culturale diferite, iar gestionarea neconflictuală a acestor diferenţe este una dintre marile provocări ale lumii contemporane. Comunicarea interculturală, care a devenit o disciplină de studiu în universităţile din întreaga lume, a redeschis dosarul unor teme perene ale gândirii sociale, precum unitatea şi diversitatea culturilor, relaţia dintre noi şi ceilalţi, etnocentrism şi relativism cultural, criza identităţilor şi redefinirea lor sub presiunea combinată a multor factori.

În mod surprinzător, problema diferenţelor culturale şi a identităţilor a ieşit azi din tratatele de antropologie şi a ocupat scena tensionată a istoriei reale, unde conflictele identitare sunt la ordinea zilei. Experienţele interculturale ne îmbogăţesc spiritual, ne deschid noi orizonturi de înţelegere a lumii şi ne obligă la o evaluare comparativă implicită, care ne ajută să ne cunoaştem mai bine propria identitate. Dialogul intercultural este şi un dialog al imaginilor identitare. Lumea a devenit, în întregul ei, un „bazar multicultural“, dar şi o arenă în care se desfăşoară o competiţie între naţiuni şi culturi pentru construcţia unor imagini favorabile în spaţiul comunicaţional global. Postmodernitatea a impus o schimbare de paradigmă în abordarea identităţilor. Imaginea reprezintă acum un capital symbolic cu valoare strategică. Identitatea noastră face corp comun cu imaginile ei în reprezentările celorlalţi. România este un caz instructiv pentru această temă. De la Cantemir, care constata cu durere, în urmă cu trei secole, că despre români „nimeni sau numai puţini străini au o imagine adevărată“, şi până astăzi, când suntem integraţi în Uniunea Europeană, ne confruntăm cu un deficit de imagine. Gânditorii români au tradus mereu ecuaţia noastră geopolitică în termini imagologici şi au problematizat intens aceste teme, astfel încât cultura română beneficiază de un îndelung exerciţiu reflexiv asupra identităţii culturale şi a comunicării dintre culturi.