Coș: 0.00
0

Formele fără fond, un brand românesc

Autor: Constantin Schifirneţ

ISBN: 978-973-711-127-2

An apariție: 2007

Nr. pagini: 292

Format: 17 x 24 cm, paperback

Limbă: Română

Colecție: Cursuri universitare


Formate disponibile

Teoria formelor fără fond este una dintre cele mai răspândite şi cunoscute teorii din cultura română. Analizată de figuri reprezentative ale spiritualităţii româneşti, ea s-a bucurat de un mare număr de comentarii şi analize, însă fără să fi făcut obiectul unui studiu special.
Timp îndelungat am meditat asupra chestiunii formelor fără fond, deosebit de complexă, dar tratată, nu de puţine ori, cu ironie sau dusă spre derizoriu, fiind considerată a fi chiar o temă lipsită de bază ştiinţifică. Nici după 1989 atitudinea faţă de această teorie nu s-a schimbat prea mult, deşi suntem invadaţi peste tot de forme fără fond. Vremurile pe care le trăim se derulează parcă înadins sub semnul formelor fără fond. Totul pare anormal, logica socială parcă nu mai funcţionează. S-a potrivit ca tranziţia în perioada postcomunistă să coincidă cu postmodernismul, şi el dătător de forme fără fond. Teoria formelor fără fond reflectă o anumită psihologie, mentalităţI şi poziţii sociale. Ea a pus, cu toată acuitatea, probleme esenţiale ale evoluţiei societăţii româneşti, deosebit de actuale, multe dintre ele regăsindu-se şi astăzi în orice societate aflată în tranziţie.
 

CONSTANTIN SCHIFIRNEŢ este profesor universitar. Face parte din colegiul de redacţie al Revistei Române de Sociologie şi al revistei Paideea. A participat la congrese, simpozioane ştiinţifice şi stagii de documentare în ţară şi în străinătate (Germania, SUA, Bulgaria, Ungaria, Slovacia, Finlanda, Grecia, Italia, Belgia, China, Cuba). A reeditat peste 20 de lucrări – majoritatea, pentru prima oară de la apariţie –, semnate de Mihai Eminescu, Titu Maiorescu, A.D. Xenopol, Aurel C. Popovici, C. Rădulescu-Motru, George Sofronie, Romulus Seişanu, Nichifor Crainic, Octavian Goga, Mihai Ralea, G. Călinescu, Dumitru Stăniloae, Al. Claudian, S. Mehedinţi, Traian Brăileanu, Mihail Manoilescu etc., însoţite de ample studii introductive şi note. Contribuţii în sociologia modernizării şi dezvoltării, sociologia culturii, sociologia vârstelor şi generaţiilor. Bibliografie selectivă: C. Rădulescu-Motru. Viaţa şi faptele sale, vol. I, Bucureşti, 2003; Sociologie, Bucureşti, 2002; Geneza modernă a ideii naţionale, Bucureşti, 2001; Religie şi tradiţie (extras), Bucureşti, 1999; Cercetarea ştiintifică a tineretului (extras), Bucureşti, 1999; Educaţia adulţilor în schimbare, Bucureşti, 1997; Câmpul universitar şi actorii săi (în colaborare), Iaşi, 1997; Civilizaţie modernă şi naţiune, Bucureşti, 1996; La lecture d’est en ouest (în colaborare), Paris, 1993; Lectura şi biblioteca publică, Bucureşti, 1991; Tineretul între permanenţă şi înnoire, Bucureşti, 1987; Generaţie şi cultură, Bucureşti,1985; Adolescenţii şi cultura (coautor), Bucureşti, 1974; Studentul şi societatea (coordonator şi coautor), Cluj, 1973. 

 

De acelaşi autor:

Recomandări:

Închide preview