„«Renaşteri» au fost multe, nu doar cea care şi-a adjudecat respectiva titulatură. Ne aflăm, pare-se, în faţa uneia noi, întru totul modernă, sau postmodernă, sau cum vrem s-o mai numim. Neîmplinirile ei numeroase sunt o dovadă că se află într-o fază incipientă. Noile naşteri sunt întovărăşite de fenomene secundare negative. Înaintarea e îmbinată cu pierderi şi eşecuri. Industrializarea şi urbanizarea au ruinat, în bună măsură, civilizaţia rurală premodernă. Mass media şi designul pun în umbra artele tradiţionale, inclusiv pe cele moderne. Între vechi şi nou, nou şi mai nou, între progres şI regres, acumulări şi crize, competiţia e acerbă.

Pe cât posibil, se cuvine ca diagnosticul să ia act de stările contradictorii. Cunoaştem blocajele, crizele, pierderile; dar nu contestăm câştigurile. Civilizaţia e încărcată cu tensiuni care nu ocolesc democratizarea vieţii culturale.

Estetica trece, ea însăşi, printr-o derută. Ferecarea ei între hotarele tradiţionale, bine cunoscute şi sigure, nu o poate salva. Am schiţat doar trei dintre provocările cu care ar trebui să se confrunte, pentru ca prin ele să i se insufle o configurare adecvată începutului de secol nou şi nou mileniu. Desigur, nu le-am urmărit nici în totalitate şi nici în detalieri. Ideea pe care am urmărit-o e reductibilă la nevoia de a regândi arta într-un sens amplificat. Numai astfel va avea şi filozofia artei şansa rearticulării sale – anume prin racordare la cât mai mult din istoria obiectelor ei, inclusiv la cele aflate în devenirile lor, deocamdată, ultime.“