ISBN: 978-973-711-109-8
An apariție: 2008
Nr. pagini: 423
Format: 17 x 24 cm, paperback
Limbă: Română
Domeniu: Actualitate
Colecție: Cursuri universitare
Faptul că noua geopolitică a fost relansată în ţări care în perioada interbelică şi, apoi, în cea imediat postbelică s-au ilustrat drept cele mai proeminente adversare ale acestei discipline, că printre susţinătorii noii perspective se află nume prestigioase, precum Henry Kissinger, că redescoperirea geopoliticii se face dintr-un unghi preponderent pragmatic, în efortul de a găsi soluţii şi explicaţii noi unor fenomene care nu mai puteau fi explicate cu instrumentarul teoretic existent, imprimă cercetărilor cu acest profil consistenţă şi anvergură, echivalând, practic, cu a doua naştere a disciplinei.Volumul ne va ajuta să înţelegem mai bine lumea de astăzi, să înţelegem ce se întâmplă în zone fierbinţi precum spaţiul rusesc sau lumea islamică, adevărate „poligoane de încercare“ pentru aserţiunile de bază ale geopoliticii, să ne reprezentăm mai bine procese definitorii ale contemporaneităţii şi purtătoare de tendinţe geopolitice, cum ar fi afirmarea globalizării, ascensiunea regiunilor economice – Uniunea Europeană, Asia-Pacific, NAFTA –, să dimensionăm corect rolul informaţiei, al organizării, al strategiei, ca noi factori cu un rol din ce în ce mai important în modelarea puterii din zilele noastre.
PAUL DOBRESCU este profesor universitar doctor în cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative, București. Este autorul a numeroase cărți și articole științifice dedicate problemelor legate de globalizare și dezvoltare, și are o îndelungată experiență în coordonarea activităților de cercetare la nivel academic. Lucrările sale au fost traduse în engleză (The Century of the Emerging World. Development with a Vengeance, Cambridge Scholars Publishing, 2017) și franceză (La ruse de la mondialisation. L’assaut contre la puissance américaine, 2015 și Les crises post-crise. Un monde sans boussole, ni hégémonie, L’Harmattan, 2017). Publicațiile cele mai recente includ The New Age of Development. The Geopolitical Assertion of Eurasia (coautoare, F. Durach, Springer, 2022) și volumul colectiv Development in Turbulent Times. The Many Faces of Inequality within Europe (Springer, 2019).
Geopolitica
Despre China – ediţia a II-a, cu o nouă postfaţă a...
Post Europa
Retragerea liberalismului occidental
Din provocările unui manager de proiect. Faceţi...
Minotaurul global. America, Europa şi viitorul economiei...