ISBN: 978-973-711-279-8
An apariție: 2010
Nr. pagini: 528
Format: 13 x 20 cm, paperback
Studiu introductiv: Dan Berindei
Limbă: Română
Volumul cuprinde 11 luni din anul 1943. Ultima parte a anului 1942 anunţase greaua situaţie ce avea să urmeze în destinele României. Chiar la începutul volumului a fost înregistrat momentul capitulării de la Stalingrad. Ioan Hudiţă urmăreşte zi cu zi desfăşurarea operaţiilor militare, atât pe frontul din Răsărit, cât şi pe celelalte teatre de război, informându-se cu neîncredere din comunicatele germane, sursa sa principală reprezentând-o mai ales Radio Londra, deşi uneori ascultă şi Radio Berlin şi Radio Roma şi chiar Radio Moscova. Totodată, îl pasionează şi desfăşurarea evenimentelor politice de pe scara mondială şi evident cu prioritate cele legate de evoluţia conflagraţiei mondiale.România se afla la începutul unei agonii. Pe front avea loc progresiva înaintare sovietică, iar armata germană nu se mai dovedea capabilă de a o opri şi de a-şi relua Blizkriegul. În ţară, Partidul Naţional Ţărănesc îşi continua activitatea la nivelul conducerii, dar şi al cadrelor sale. Hudiţă, ca secretar general adjunct şi ca regăţeanul cel mai de seamă din preajma lui Maniu, era direct implicat.Jurnalul dezvăluie culise ale vieţii politice – care continua, urmărită, dar în fapt şi tolerată de regim – şi, în acelaşi timp, suntem martorii vieţii universitare bucureştene. Important este şi faptul că aceste notaţii zilnice dezvăluie viaţa cotidiană a unei capitale dintr-o ţară prinsă în marea conflagraţie, dar în care războiul nu era încă deplin şi direct prezent. Frontul era încă departe de hotarele Românei, deşi – mai ales în ultimele luni din 1943 – el se apropia îngrijorător şi, în acelaşi timp, nu a avut loc decât o singură acţiune de bombardament aerian, în luna august 1943. Jurnalul ne înfăţişează programul acestui universitar şi totodată politician al vremii, militant al opoziţiei, întâlnirile sale, conversaţiile, mesele, care au loc ca şi cum războiul n-ar fi bătut la porţile ţării.
Jurnal politic. 1 februarie 1943 – 31 decembrie 1943
Despre China – ediţia a II-a, cu o nouă postfaţă a...
Post Europa
Retragerea liberalismului occidental
Din provocările unui manager de proiect. Faceţi...
Minotaurul global. America, Europa şi viitorul economiei...