ISBN: 978-973-711-635-2
An apariție: 2022
Nr. pagini: 102
Format: 15,5 x 23,5
Limbă: română
Domeniu: Comunicare , Relații publice
Ne-am propus ca textul acestei cărţi să fie o discuţie sistematică, aşezată, atât despre conceptele, cât şi despre practicile legate de modul în care stakeholderii conversează, reacţionează şi se exprimă despre branduri în mediul online. Am pornit la drum ca să înţelegem anatomia noilor relaţii dintre brand şi stakeholderi şi am ajuns, la final, cu mai multe întrebări decât răspunsuri şi cu gândul că, dintre toate ştiinţele sociale, domeniul comunicării exprimă cel mai bine faptul că practica este înaintea teoriei.
CORINA BUZOIANU este conferenţiar universitar la Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice, SNSPA, unde predă cursuri de comunicare de criză şi simboluri în mediul online. În ultimii ani, Corina Buzoianu a iniţiat o serie de studii şi analize dedicate analizei crizelor din social media, identificării şi prevenirii riscurilor cu care se pot confrunta brandurile. Corina Buzoianu are o experienţă de peste 16 ani în comunicare şi relaţii publice, lucrând de-a lungul timpului în agenţii de specialitate şi companii multinaţionale.
MONICA BÎRĂ este lector univ. dr. în cadrul Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice, unde predă la cursurile „Măsurare în comunicare şi relaţii publice”, „Analiza imaginii organizaţiilor”, Comunicare în industriile creative”. Interesele sale de cercetare sunt concentrate pe metode şi tehnici de măsurare în relaţii publice, monitorizarea şi analiza conversaţiilor din social media, comunicarea în industriile culturale şi creative.
ROBERTA RĂDUCU este doctorand în domeniul Ştiinţelor Comunicării la Şcoala Doctorală SNSPA şi membru al laboratorului de Comunicare de criză şi digital listening al Centrului de Cercetare în Comunicare al SNSPA, Bucureşti. Printre interesele sale de cercetare se numără teme precum: generaţiile ca audienţe media, particularităţi ale utilizării noilor tehnologii de comunicare şi informare ale generaţiilor media, instrumente de social media listening, construirea identităţii online şi comunicarea de criză a brandurilor.
LIGIA STROE este student doctorand în Ştiinţele Comunicării, unde explorează impactul inteligenţei artificiale asupra instrumentelor de măsurare a reputaţiei brandurilor în mediul online în contextul crizelor de comunicare. Ligia are o experienţă de peste 5 ani în domeniul comunicării de brand, social media şi marketing online, timp în care a lucrat cu diverse instrumente de monitorizare şi analiză a prezenţei brandurilor în mediul online şi şi-a consolidat aptitudinile în sfera copywriting-ului şi a dezvoltat o afinitate pentru comunicarea vizuală. În prezent, interesele de cercetare ale Ligiei sunt centrate asupra impactului noilor tehnologii şi medii de comunicare asupra procedeelor de măsurare a reputaţiei brandurilor în mediul online, cât şi a modului în care noile tehnologii de comunicare remodelează strategiile de răspuns ale brandurilor la crize.
„În PR, reputaţia înseamnă totul. Menţinerea sau îmbunătăţirea reputaţiei încep atunci când eşti conştient de ele. În lumea digitală această conştientizare porneşte de la analiza sentimentului de brand. Diagnosticarea «sănătăţii» brandului este primul pas în a afla ce poate nemulţumi audienţa şi a preveni eventuale crize de PR. Deşi opiniile şi emoţiile umane sunt complexe şi nu indică mereu o intenţie, comportamentul online poate fi decodificat şi se pot traduce atitudini faţă de un brand prin instrumente care analizează sentimentul faţă de brand. Cartea Branduri în conversaţii este o premieră în industria comunicării de la noi, din perspectiva analizei instrumentelor online de monitorizare. Este utilă atât pentru studenţii şi pasionaţii de comunicare, cât şi pentru profesioniştii care interacţionează zilnic cu branduri şi comunităţi online.” – Denissa MIC, Communication Manager, VMLY&R România„De multe ori social media se reduce la reacţii şi interacţiune. Cum monitorizăm şi înţelegem aceste interacţiuni? Cum stabilim repere în analiza datelor în social media şi, mai ales, cum analizăm reacţiile primite? Branduri în conversaţii te ghidează şi îţi arată calea analizării datelor despre reacţii, sentimente şi semne prevestitoare ale unei crize în social media.” – Dragoş SMEU, General Manager, Mavericks. The Agency
Branduri în conversaţii. Instrumente de monitorizare şi analiză pentru relaţiile publice online
Despre China – ediţia a II-a, cu o nouă postfaţă a...
Post Europa
Retragerea liberalismului occidental
Din provocările unui manager de proiect. Faceţi...
Minotaurul global. America, Europa şi viitorul economiei...